English French German Spain Italian Dutch Russian Portuguese Japanese Korean Arabic Chinese Simplified

this widget by www.AllBlogTools.com

miercuri, 16 iunie 2010

Tips & Tricks iunie

Astazi voi lansa o rubrica periodica intitulata Tips & Tricks in care va voi prezenta mici secrete pe care le-am invatat de-a lungul timpului. Am invatat aceste lucruri din proprie experienta, incercand tot felul de nebunii, suportand critici de multe ori, dar mi-a placut sa experimentez. Acum as vrea sa le impartasesc cu voi, in speranta ca va vor ajuta sau inspira in vreun fel. Si daca mai stiti si voi cateva, sunt foarte curioasa sa le aflu :)

1. Machiajul se aplica in lumina in care il vei purta. Asta inseamna ca daca te machiezi pentru o zi la birou, nu aplici machiajul in baie, in lumina artificiala – GARANTAT vei fi prea intens machiata :) Si invers, daca te machiezi pentru seara/noapte, nu aplici machiajul in lumina naturala, pentru ca atunci cand vei ajunge unde ti-ai propus, vei avea un machiaj mult mai discret decat ti-ai fi dorit.

2. Nu este o idee buna sa aplici pudra autobronzanta pe ten in timpul iernii. Lumina rece de iarna va completa mai bine un machiaj realizat in culori reci. Incearca un blush roz si lasa culorile calde pentru vara ;)

3. Daca a venit vara si nu esti inca bronzata, dar iti doresti un machiaj care sa te ajute sa “trisezi”, nu uita sa aplici pudra autobronzanta si pe gat, decolteu si umeri. Nu exista nimic mai urat decat efectul de “masca”: fata bronzata, corpul alb :)

4. Daca ti-ai propus sa cumperi un fond de ten astazi, du-te la magazin nemachiata, alege 3 nuante care ti se par cele mai apropiate de nuanta tenului tau, aplica putin din fiecare pe obraz, una langa cealalta, si alege nuanta care se “contopeste” cu tenul tau. In mod sigur, celelalte 2 nuante vor fi prea inchise sau prea deschise. Nu testa fondul de ten pe incheietura mainii, tenul tau are alta nuanta.

5. Nu poti realiza un machiaj “ca la carte”, cu umbre, forme speciale, degradeuri de culori, codite si cate si mai cate daca lucrezi cu bureteii din seturile de machiaj. Iti trebuie pensule, nu multe, dar macar cele de baza.

6. Deja nu mai este un secret, dar cred ca merita repetat de oricat de multe ori este nevoie: blending-ul este acel pas prin care estompezi linile de demarcatie dupa ce ai aplicat una sau mai multe nuante pe fata. Se aplica in cazul eyeshadow-ului, blush-ului sau pudrei. Se realizeaza cu ajutorul unei pensule pentru blending, in cazul eyeshadow-ului, care este o pensula mai voluminoasa, cu perii moi. In cazul blush-ului, se foloseste o pensula kabuki sau pensula pentru blush. In cazul pudrei, se foloseste pensula pentru pudra.

7. Ti s-a intamplat vreodata sa iti faci un machiaj de seara, intens, sa folosesti creion pe marginea interioara a ochiului sau pe linia genelor si sa iti lacrimeze ochii? Mie da, in special la inceput, insa am descoperit ca solutia este sa-ti tragi nasul :) Stiu, nu pare foarte elegant, dar iti blocheaza sinusurile si iti opreste lacrimarea ;) Si nu va trebui sa repari machiajul scurs sau intins.

8. Putin fard alb sau orice culoare foarte deschisa, aplicata in coltul interior al ochiului, iti schimba total privirea. Singura conditie este sa fie o culoare in ton cu restul machiajului ;)

9. Nu uita de sprancene! Sprancenele pot schimba intreaga fata, iar ingrijirea si colorarea lor cu atentie iti vor imbunatati machiajul. Cand ma uit la pozele mele vechi si imi vad sprancenele mult mai deschise decat culoarea naturala a parului, pentru ca asa le am, am impresia ca este altcineva in locul meu :)

10. Nu te baza pe faptul ca fondul de ten acopera orice! Rolul lui este de a uniformiza culoarea tenului tau. Este responsabilitatea fiecareia dintre noi sa ne ingrijim tenul. Demachiaza-te foarte atent, foloseste lotiune tonica si crema hidratanta in fiecare zi, de doua ori pe zi: seara, inainte de culcare, si dimineata, inainte sa te machiezi. Da, trebuie sa te demachiezi si dimineata pentru a curata impuritatile stranse de tenul tau in timpul noptii, insa o vei face mult mai lejer decat seara.

3 comentarii:

Andreea spunea...

Anca, excelent rezumatul de sfaturi basic si foarte de bun simt. Astept in continuare cu interes rubrica inaugurata de tine. Keep going!

Anca Buzea spunea...

Multumesc frumos!
Astfel de trucuri sunt intotdeauna binevenite :)

Anca Buzea spunea...

PS: I love your blog! :)