English French German Spain Italian Dutch Russian Portuguese Japanese Korean Arabic Chinese Simplified

this widget by www.AllBlogTools.com

luni, 14 iunie 2010

Machiaj pentru zilele de vara



Afara sunt peste 30 de grade, soarele dogoreste, cauti haine din materiale cat mai racoroase… Ai vrea sa te machiezi dar ti-e teama ca iti va “curge” fondul de ten sau rimelul..? Iti doresti un look fresh, varatic, dar nu prea indraznesti sa porti culori puternice? Iti voi prezenta un look usor de realizat, care nu iti va incarca tenul, cu ajutorul caruia vei arata ingrijit chiar si in cele mai toride zile!

Timp de realizare: 15 minute.

Grad de dificultate: usor.

TIPS: schimba rimelul si creionul de ochi pe care le folosesti de obicei cu variantele lor waterproof! Renunta la fondul de ten in timpul zilei! Daca vrei sa-l inlocuiesti neaparat cu ceva, alege tinted moisturizer. Asa cum ii spune numele, este vorba de o crema hidratanta pentru fata care, odata ce va intra in piele, iti va lasa tenul usor nuantat. In plus, acest produs are si factor de protectie solara.

Puteti alege din urmatoarele produse, in functie de SPF-ul dorit si buget: Stila Sheer Color Tinted Moisturizer SPF 15, Smashbox Sheer Focus Tinted Moisturizer SPF 15, Clinique Moisture Sheer Tint SPF 15, Benefit Cosmetics You Rebel Lite SPF 15, Sephora Collection Tinted Moisturizer SPF 15, Korres Watermelon Lightweight Tinted Moisturizer SPF 30, Dior Hydra Life Pro-Youth Skin Tint SPF 20, Lancome Bienfait Multi-Vital Teinte SPF 30.

Bun, sa trecem la treaba! :)

Am aplicat putin corector sub ochi, MAC Studio Finish Concealer SPF 35 in nuanta NW25, iar apoi am luminat aceasta zona cu ajutorul MAC Select Cover-Up – NW15. Pentru a ma asigura ca nu se va intinde anti-cearcanul sau ca nu se va “strange” in pliurile ochiului, am aplicat putina pudra translucida.

Am ales sa nu aplic fond de ten, insa nici nu sunt prea bronzata inca, asa ca am “trisat” cu putina pudra autobronzanta pe frunte, in obraji, pe nas si pe barbie. Am folosit Too Faced California in a Compact, in nuanta Beach Bunny. Daca optati pentru acest tip de produs, nu uitati sa aplicati putina pudra pe gat si decolteu!

Pentru ca este vorba de un machiaj light, am sarit si peste primer. In schimb, am folosit ca baza pentru machiajul pleoapelor un creion kohl maro – Bourjois Kohl & Contour in nuanta Brun Expressif. Am trasat o linie mai groasa la baza genelor superioare pe care am estompat-o spre pliul ochiului cu ajutorul unei pensule de ochi. Am facut acelasi lucru si la baza genelor inferioare. Daca nu aveti o astfel de pensula, puteti folosi si un betisor de vata.


Cu acelasi creion, am liniat si marginea interioara a ochilor, iar apoi l-am folosit pentru a contura usor sprancenele si a umple golurile.

Apoi, am folosit setul de ochi Bourjois Smokey Eyes in nuanta Nude Ingenu. Am aplicat nuanta cea mai inchisa pe pleoapa mobila, exact peste urma de creion maro. Facand acest lucru, fardul nu se va sterge prea usor, iar creionul nu se va intinde. Practic, acest lucru imi garanteaza rezistenta machiajului ochilor pentru intreaga zi.

Am folosit nuanta medie in pliul ochiului si am amestecat-o usor cu nuanta inchisa pentru a nu avea un machiaj prea dur sau agresiv. Imediat sub sprancene am folosit nuanta cea mai deschisa, pe care am aplicat-o si in coltul interior al ochiului.

Am revenit la nuanta cea mai inchisa si am aplicat-o sub genele inferioare, peste creionul estompat putin mai devreme.


TIP: Puteti urma acesti pasi folosind orice set de 3 farduri din aceeasi gama de culori, fie ca este vorba de maro, verde, albastru, gri sau mov, si veti obtine un smokey eye de baza.
Putin mascara waterproof va completa machiajul ochilor.

Pe buze am aplicat putin gloss transparent – Bourjois Effet 3D, nuanta 18.

Avand pudra autobronzanta pe fata, nu am mai folosit blush si nici pudra iluminatoare. Am preferat sa accentuez pometii cu un concealer foarte deschis la culoare pentru ca intra mai repede in piele si nu are particule sidefate cum are pudra iluminatoare.

Nu mai ramane decat sa alegeti cateva accesorii colorate, in nuante de corai sau turcoaz, si sunteti gata pentru o zi torida de vara!

Have fun! :)

Mai multe poze gasiti aici http://www.facebook.com/album.php?aid=17704&id=122826347746713

Niciun comentariu: