English French German Spain Italian Dutch Russian Portuguese Japanese Korean Arabic Chinese Simplified

this widget by www.AllBlogTools.com
Se afișează postările cu eticheta blue. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta blue. Afișați toate postările

miercuri, 2 iunie 2010

Summer Turquoise Make-Up



Look-ul de azi este in ton cu luna iunie, cu cerul albastru si soarele cald. Turcoazul pe pleoape reprezinta unul dintre trendurile principale in make-up pentru vara 2010 si arata foarte bine pe tenul bronzat.

Este un look pentru timpul liber, pentru dupa-amiezile sau serile de vara, pentru plimbarile pe plaja sau pentru orice activitate lejera din lunile ce urmeaza.

Durata: 35 minute – este un look destul de simplu odata ce va obisnuiti sa faceti blending.

Am inceput prin a aplica foarte putin fond de ten si prin conturarea sprancenelor. Am decis sa nu folosesc pudra deoarece imi doresc ca tenul sa arate cat mai proaspat. Daca aveti pielea deja bronzata nu este nevoie nici macar de fond de ten, insa aveti grija sa aveti tenul cat mai curat si ingrijit.

Pe pleoape, am aplicat un primer crem, pe care l-am intins cu generozitate de la gene pana la sprancene. Apoi am luat un fard de culoarea vaniliei si l-am aplicat imediat sub sprancene. Pe pleoapa mobila, am aplicat fardul turcoaz pana la pliul ochiului. Fiind o culoare puternica, trebuie sa facem blending foarte atent in pliul ochiului.

Pliul este colorat cu un bleu usor sidefat in jumatatea interioara si cu un albastru inchis in jumatatea exterioara a ochiului. Dupa ce am aplicat aceste doua culori, am estompat trecerea de la culorile de pe pleoape la fardul de culoarea vaniliei de sub sprancene. Mare atentie la blending! Practic, acesta este secretul unui look desavarsit!


Pleoapele inferioare sunt liniate usor, numai la baza genelor, cu acelasi bleu sidefat in coltul interior, urmand ca in coltul exterior sa folosim un fard mat gri-sobolan.

Zona interioara a pleoapei inferioare este liniata cu un creion albastru in coltul exterior si cu un creion alb in coltul interior. Nu incarcati prea tare aceasta zona a ochiului, este extrem de delicata.


Obrajii sunt colorati foarte discret cu blush de culoarea caisei pe care il aplicam pe varful pometilor, iar pe buze punem un gloss roz-somon. Rujul ar incarca prea tare look-ul, in timp ce gloss-ul este mult mai potrivit machiajelor lejere de vara.



Si… cam atat, sunteti gata! :)

Daca vreti sa vedeti mai multe poze cu acest look, mergeti aici http://www.facebook.com/album.php?aid=16890&id=122826347746713&saved#!/album.php?aid=16890&id=122826347746713&ref=mf

Later edit:

Produse folosite:
- fond de ten MAC Studio Fix Fluid SPF 15 - NC37
- Sephora Blush Me! Mono - Apricot Plaisir
- MAC Eyeshadow - Submarine - poate fi inlocuit cu Sephora Duo Eyeshadow No. 03 sau Colourful Duo 09 Tropical Blue (pentru nuanta de turcoaz)
- MAC Pigment - Muttiny - poate fi inlocuit cu Sephora Mono Eyeshadow Baby Blue 36 (pt albastru deschis)
- MAC Pigment Bell-Bottom Blue - poate fi inlocuit cu Sephora Mono Eyeshadow Preppy Look 41 (pt nuanta de albastru inchis)
- Dior Gaucho Eyeshadow Palette - pt gri inchis si fard-vanilie
- rimel YSL Singulier - Black
- MAC Technakohl - Black
- MAC Eyeshadow Matte - Espresso - pt sprancene
- Sephora Ultra Shine Lip Gloss - Natural Pink 14

duminică, 16 mai 2010

Machiajul in functie de culoarea ochilor - partea 1

Te-ai intrebat vreodata care este culoarea cea mai potrivita pentru tine si de ce? Vrei sa afli mai multe decat banala clasificare ochi albastri, verzi, caprui sau negri? Cum aplici regulile culorilor daca ai ochii albastru/verde/caprui deschis sau inchis? Cat de importanta este culoarea parului in alegerea machiajului?

Pentru inceput, plecam de la roata culorilor unde gasim primele raspunsuri. Regula de baza spune ca identificam culoarea ideala ca fiind cea opusa culorii ochilor nostri. De ex: albastru-portocaliu; verde-rosu.



Asta nu inseamna ca daca ai ochi albastri trebuie sa mergi zilnic pe strada cu portocaliu in jurul ochilor, pentru ca vei semana cu Ronald McDonald :)

O regula general valabila este urmatoarea: nuantele neutre, adica tot ceea ce inseamna bej, crem, maro se potrivesc tuturor femeilor, indiferent de culoarea ochilor, a parului sau a tenului. Acesta este echivalentul in make-up al clasicei LBD (Little Black Dress) - cu un machiaj in aceste culori nu puteti da gres.


Ochi albastri

Irisul albastru este evidentiat de culorile ce au in compozitie sau deriva din portocaliu, care la randul sau deriva din galben.

Culorile recomandate pentru machiajul de zi includ rozul-somon, mustar, auriu, crem, bej si maro. Pentru seara, putem realiza o combinatie cu 2 sau 3 nuante dintre argintiu, gri, lila, mov, violet.


Daca aveti ochi albastri si parul blond, cel mai probabil aveti si tenul foarte deschis la culoare. In aceasta situatie, cea mai potrivita culoare pentru machiajul de zi al ochilor este auriu.

Machiajul smokey eyes maro este o alegere potrivita pentru seara.
Evitati creionul sau fardul negru. De asemenea, rimelul negru va poate inaspri trasaturile, asa ca incercati varianta maro.

Pentru par castaniu, as alege un fard maro-ciocolatiu pentru zi si unul mov intens pentru seara.


Brunetele cu ochi albastri arata senzational cu un machiaj in tonuri neutre in timpul zilei si smokey eyes negru sau gri seara.


Roscate cu ochi albastri am vazut destul de rar, insa, pentru ele, as alege un cupru, bronz sau o nuanta maro-ruginie.

Vom include in aceasta categorie si ochii gri – persoanele cu acest iris sunt destul de rar intalnite, griul fiind considerat o variatie a unui iris de un albastru foarte deschis. Cele mai potrivite culori sunt bleumarin, negru si nuantele neutre – maro, bej.

EVITATI fardurile albastre! Nu intensifica nuanta irisului, dimpotriva. Acesta se va pierde in ansamblu.

Un mic secret: cu cat irisul are o nuanta mai deschisa, cu atat vom merge catre variantele mai inchise ale culorilor recomandate si viceversa.

miercuri, 12 mai 2010

Grey and Blue Day Look



Acesta este un alt look de zi, potrivit pentru o intalnire la o cafea cu prietenele, pentru o masa in oras sau pentru orice am prefera sa facem in timpul liber. Este un look relaxat si vesel, in acelasi timp sofisticat fara a parea prea "lucrat".

O sa va spun un mic truc pe care il folosesc intotdeauna: imi aleg machiajul in functie de vremea de afara si de intensitatea luminii.
Este foarte simplu! O zi insorita inseamna o lumina calda, puternica, galben-aurie - aleg nuante calde si pentru machiaj cum ar fi maro, auriu, crem, portocaliu. Cu cat cerul este mai innorat, cu atat lumina zilei isi pierde intensitatea, devenind mai rece si mai inchisa. As putea spune ca tinde spre un gri-albastrui, asa ca aleg un machiaj in culori reci, griuri, nuante de violet, albastru, bleu.

Pentru machiajul pe care vi-l prezint astazi, m-am inspirat din culorile cerului de astazi.
Iata ce am folosit:

- griul deschis din randul de jos


- griul inchis de sus


- albastru intens


- crem-vanilie


- creion kohl alb


- blush piersica


- pudra satinata


- ruj roz mat


Sa incepem cu pregatirea tenului: fard corector - anticearcan daca aveti nevoie, fond de ten care sa se potriveasca nuantei tenului si pudra translucida in zonele grase ale fetei. Nu am folosit pudra pe toata fata pentru a nu incarca tenul.
Dupa ce am asezat baza, continuam cu sprancenele. Colorarea si "umplerea" lor la inceputul machiajul ne ajuta la aplicarea machiajului deoarece sprancenele definesc intreaga fata.

Pentru ochi, am inceput cu primer pe pleoapele mobile, pana la pliul ochiului. Apoi, am aplicat griul deschis pe jumatatea interioara a pleoapei superioare si am continuat cu griul inchis pe jumatatea exterioara. Ambele nuante se aplica pana la pliul ochiului unde facem blending cu atentie pentru a nu lasa linii evidente de demarcatie.
In pliul ochiului, insa numai in coltul exterior, am aplicat cu moderatie albastrul intens. Din nou, facem blending pentru a imbina perfect culorile. Pana aici, ochiul arata asa:



Continuam cu pleoapele inferioare unde aplicam cele doua nuante de gri folosite mai devreme. Astfel, griul deschis pe jumatatea interioara si griul inchis pe jumatatea exterioara. Folosim creionul alb pe linia interioara a genelor inferioare.
Zona de sub sprancene este zona de highlighting, aici aplicam nuanta de care v-am vorbit data trecuta, cea mai apropiata de tenul fiecareia dintre noi.
2 straturi de mascara pe genele superioare si un strat pe cele inferioare.



Pentru aplicarea blush-ului, zambim in oglinda si aplicam in punctul cel mai ridicat al obrazului. Estompam bine culoarea si aplicam pudra satinata deasupra pometilor. Acesti doi pasi ajuta la "sculptarea" obrajilor in cazul in care nu avem pometii proeminenti. In acelasi timp, ne ajuta sa parem mai slabe cu 2-3 kg :)

In armonie cu nuantele folosite la ochi, am ales un ruj roz mat. Este o culoare discreta, foarte comoda in timpul zilei pentru ca nu necesita reaplicari continue, cum se intampla cu nuantele mai intense.

Have fun! :)

joi, 29 aprilie 2010

Fashion Smokey Eyes - Peacock Colours



Ramanem in sfera de smokey eyes, insa incercam ceva putin mai diferit. Culorile acestui look sunt intense, elegante si ne duc cu gandul la penele unui paun :) Arata foarte frumos atunci cand sunt combinate cu o tinuta eleganta, in culori neutre si fara modele prea incarcate.
Look-ul este bazat pe setul Too Faced Smoky Eyes - Fashion Smoke. Setul este cel din poza iar culorile folosite sunt cele trei din mijloc: Sugar Cookie (in set arata ca un crem usor portocaliu insa pe pleoapa devine un crem extrem de luminos), Wicked Green si Midnight.


Am aplicat la inceput fard corector, fond de ten si pudra pentru a forma baza machiajului. Am colorat sprancenele la inceput, pentru a incadra corect culorile pe pleoape.

Am inceput prin a aplica o baza pe pleoapele mobile. De aceasta data am folosit un fard-crema intr-o nuanta usor rozalie. Apoi am aplicat nuanta crem de la baza genelor pana la linia sprancenelor.
Culoarea verde a fost aplicata in coltul interior al ochiului, pe jumatatea interioara a pleoapei mobile urcand pana la pliul ochiului, depasindu-l foarte putin.

Am completat apoi cu albastrul inchis, in coltul exterior, in acelasi stil in care am aplicat verdele.
Pentru ambele nuante am folosit o pensula speciala pentru aplicarea corectorului- aceasta pensula asigura o aplicare foarte exacta a fardului. Este o pensula de dimensiuni medii, din fire sintetice. Am imbinat cele doua culori cu o pensula speciala pentru blending.


Pentru a intensifica look-ul si mai tare, am folosit un eyeliner gel negru pe pleoapele superioare si un creion kohl negru pe partea interioara, chiar langa gene. 2-3 straturi de mascara negru pentru a crea acele gene lungi si dese, perfecte pentru smokey eyes.


Nu ar fi smokey eyes daca nu am contura si pleoapa inferioara asa ca am venit cu verde in coltul interior si am continuat cu albastru, exact cum am facut pe pleoapa superioara.



Am folosit si un highlighter, un fard alb in coltul interior al ochiului si imediat sub sprancene, pentru a da luminozitate. Acesta nu este inclus in set, insa se poate folosi orice fard deschis la culoare pentru acest pas (de la alb la culoarea vaniliei). Pentru acest tip de make-up, am ales un fard alb mat, deoarece avem deja suficiente culori si nu avem nevoie de stralucire intensa.


Conturul fetei se face intr-un mod discret cu ajutorul unei pudre intr-o nuanta inchisa de piersica care se aplica pe obraji, tample si barbie. Pometii sunt iluminati cu ajutorul unui pudre speciale.


Personal, prefer sa evidentiez culoarea naturala a buzelor cu ajutorul unui gloss transparent, pentru a nu atrage atentia de la ochi. O alta varianta a acestui look este aplicarea unui ruj roz intens. Repet, acest pas depinde strict de preferintele fiecareia dintre noi :)