English French German Spain Italian Dutch Russian Portuguese Japanese Korean Arabic Chinese Simplified

this widget by www.AllBlogTools.com

marți, 17 mai 2011

Despre crema de fata si bugetul alocat frumusetii tale..

Astazi m-am trezit cu o intrebare in gand. Poate va parea ciudat, dar nu este prima data cand ma trezesc din somn si imi pun probleme existentiale legate de make-up&beauty :)

Asa ca vreau sa intreb: cat te tine crema de fata? Iar de aici mi-au venit in minte urmatoarele doua ganduri/intrebari: O folosesti zilnic? Ai putea trai fara ea?

Iar acum sa explic: de-a lungul timpului in care am scris pe acest blog, am primit multe reactii de genul "produsul X este prea scump, ce imi poti recomanda mai ieftin, dar care sa fie la fel de bun?" Sunt de acord cu asta, multe produse sunt scumpe si nu ne permitem sa achizitionam intregul beauty case numai de la firme de lux. In acelasi timp, sunt unele produse care nu isi justifica pretul. De ex, pentru un gloss de zi, cu o usoara tenta rozalie, parca nu imi vine sa dau 150 lei cand pot gasi unul la fel de bun pentru 20 lei.

Insa atunci cand vine vorba de crema de fata, pentru ca de la asta am plecat, ma tem ca lucrurile nu stau la fel. Nu voi intra intr-un discurs interminabil despre importanta cremei in hidratare, hranire, prevenire a anumitor probleme, diferenta majora pe care o are asupra machiajului. Sunt sigura ca aceste informatii nu mai sunt de mult necunoscute. Astazi voi aborda strict partea economica, lucru pe care nu l-am facut pana acum.

Am scris candva in luna decembrie sau ianuarie ca am achizitionat de la M.A.C produsul numit Strobe Liquid Lotion - un produs ce hidrateaza si ilumineaza tenul, ce poate fi folosit atat inaintea fondului de ten, cat si amestecat cu acesta sau aplicat ca highlighter pe anumite zone ale fetei. Pretul este de 120 lei in magazinul din Baneasa daca tin bine minte, sper sa nu ma insel. Am scris si cat de multumita sunt de produs asa ca nu voi intra nici in acest subiect.

Astazi m-am trezit cu gandul la acest produs, uitandu-ma la calendar si la produsul respectiv. Fiind la jumatatea lunii mai, pot spune ca l-am folosit de peste 5 luni de zile, zilnic, folosind cam 2 pompite/zi, inainte de machiaj. Produsul are 50ml.
Poate este mai putin decat alte creme sau lotiuni de acest gen, insa facand un simplu calcul, costul sau a fost de 24lei/luna pana acum. Dintr-o data nu mai pare asa scump, nu-i asa?
Sticluta mea mai are cam 1/4 din produsul intreg, asa ca, facand inca un calcul, il voi mai folosi inca 1 luna si vreo 3 saptamani de acum incolo, iar costul sau pe luna va continua sa scada.

Matematica nu a fost niciodata punctul meu forte, insa astazi fac un efort. Totusi, daca observa cineva vreo greseala in rationamentul meu, o/il rog sa-mi spuna. Nu ma deranjeaza sa fiu contrazisa atata timp cat infirmarea respectiva este bine argumentata.

Revenind la ideea de la care am pornit, atunci cand te uiti la un produs in magazin, te gandesti ca este prea scump si ca sigur poti gasi ceva mai ieftin, ia in considerare importanta acestuia si asteptarile pe care le ai de la produsul respectiv. Si ca regula de baza, nu economisi excesiv atunci cand vine vorba de produse pentru ten - fie ca este vorba de crema de fata sau de fondul de ten. Nu incerc sa conving pe nimeni sa mearga sa cumpere produsul pe care il folosesc eu. Insa tine cont ca este pielea ta, fata ta si iti va fi mult mai usor sa previi decat sa repari.

Nu te lasa ispitita de oferte senzationale in mod constant, ci incearca sa analizezi situatia si decide in cunostinta de cauza cand trebuie sa profiti de un discount si cand este mai intelept sa cumperi ceva mai scump. Fa acest lucru chiar daca trebuie sa renunti la anumite placeri mai putin importante pentru ceva ce merita. De fapt, acel ceva care merita este un cineva: esti chiar TU, nu produsul in sine. O faci pentru tine, te respecti si te rasfeti. Si cine este mai potrivit pentru a face asta daca nu chiar TU? :)

Stiu ca am plecat de la o simpla crema de fata, insa nu ai nevoie de nimic mai mult pentru a incepe sa ai grija de tine atat in exterior, cat si in interior.

Later edit: Ca raspuns la comentariul lui Deedee, am intrebat un reprezentat M.A.C despre produsul in cauza si iata ce raspuns am primit:

"Atat Strobe Cream cat si Strobe Liquid pot fi folosite zilnic. Strobe Liquid are o textura lejera, poate fi folosit sub fondul de ten sau peste..Este non acnegeic, contine pigmenti iridiscenti care difuzeaza lumina si creeaza efectul de ten fresh, odihnit. Contine antioxidanti naturali cum ar fi vitamina B15,vitamina A si E.
Acest produs este special deoarece are un sistem care "elibereaza" ingredientele care hidrateaza pielea, treptat, pe parcursul a 8 ore.Este testat oftalmologic si dermatologic.Strobe Lotion nu are cum sa blocheze porii deoarece este pe baza de apa si este destinat si persoanelor cu tenul gras.
Daca este folosit zilnic sau nu depinde de preferintele fiecaruia,eu personal il folosesc doar pe pometi,tample si decolteu deoarece prefer sa am un finish mat al tenului" - Zsuzsa Hidi, Make-Up Artist M.A.C Romania.

14 comentarii:

Shopperita spunea...

Imi place mult postarea asta!
Se spune ca tenul este cel mai mare organ al omului si cred ca asa cum avem grija de celelalte organe, trebuie sa avem grija si de ten.
De obicei, doar persoanele cu un ten sensibil sau acneic au tendinta de a-si ingriji mai mult tenul pentru ca restul considera ca daca, acum, tenul lor arata bine si nu le cauzeaza probleme, pot folosi orice crema ieftina iar tenul va fi "ok" mereu.
Niciodata nu am folosit creme ieftine, am invatat de la mama sa fiu atenta cu ceea ce pun pe piele. Recunosc insa ca nu am avut multe produse dermatocosmetice dar intentionez pentru ca am observat cat de bine imi fac.

Am auzit cateva prietene ca isi cautau un lapte demachiant ieftin, considerand demachierea un mizilic, de parca acel lapte demachiant nu ar intra in contact cu tenul. Nu de putine ori mi s-a spus ca exagerez cu produsele pentru demachiere. "Cum sa dai atatia bani doar pentru a-ti demachia fata?!". Ei bine, dau pentru ca stiu cat de rau imi e atunci cand folosesc produse de o calitate inferioara.

Hai ca am scris cel mai lung comentariu din ultimul timp...scuze!

Just_Me spunea...

Nu m-am gandit niciodata la asta, un simplu calcul matematic.
Ai dreptate, in felul acesta orice produs nu mai pare atat de scump.

Tocmai am decis ca merita sa-mi iau Tinted Moisturizer Laura Mercier.
Multumesc, Anca :*

Andreea Eyya spunea...

Asa este,trebuie sa avem grija de noi,atat pe interior cat si la exterior...acum depinde si de tipul de ten,de ceea ce are nevoie,de ceea ce ii dauneaza...trebuie sa incerci mai multe produse inainte(ieftine,scumpe),ca sa iti poti da seama ce iti face bine si ce nu ..si eu merg pe ideea ca ce e scump e de calitate,dar nu intotdeauna se dovedeste a fi asa

Crystinutsa spunea...

Aici imi permit sa te contrazic un pic . Eu de multi ani folosesc numai creme din plafar , care sunt foarte ieftine , dar de o calitate mult superioara cremelor scumpe . Am avut probleme cu cosurile si mi-am cumparat creme recomandate de dermatologi foarte scumpe si mi-au facut mai mult rau . In schimb cremele din plafar mi-au tratat acneea intr-un timp FOARTE scurt si pe bani putini !! Eu sunt de parere ca nu tot ce e scump este si bun !

Lavi spunea...

Nu tot ce e scump e si bun dar de multe ori calitatea se reflecta in pret. Si e si normal. Stiu ca atunci cand cumpar o crema, cumpar ani de studiu, de teste, cumpar incrediente bune si foarte bune, cumpar corectitudine de aceea nu ma doare sufletul sa dau 150 de lei pe un produs pe care il aplic pe fata zilnic.Si cum ai zis tu Anca, pretul se amortizeaza nu numai in calitate si si in durabilitatea acelui produs, rar am intalnit o crema scumpa pe care sa trebuiasca sa o aplici cu lopata pe fata.Am vazut de multe ori la prietenele mele cand cumparau o crema ieftina si in doua luni era nevoie de alta cand pe mine ma tine o crema 4-5 luni lejer.

Not Beautiful Enough spunea...

ai multa dreptate!

Lauren spunea...

Si eu am probleme cu tenul si nu-mi permit sa dau 150 de lei pe o crema pe care poate n-as folosi-o nici 2 zile, daca as descoperi ca imi face mai mult rau.. Crema de fata pe care o folosesc de mai bine de un an e de la Elmiplant, imi trebuie cam 1 cutiuta la 2 luni maxim, 12lei/luna.. Da, poate ca o crema de 150 d lei mi-ar ajunge mai mult si as ajunge la un pret mai acvantajos pe luna, dar daca cea de la Elmiplant imi face bine, de ce sa o schimb?

Folosesc crema de cel putin 2x/zi, dimineata si seara, si eventual si intre timp, in cazul in care simt nevoia.. Si da, sunt dependenta de ea :D

te pup!

Amelia T. spunea...

Foarte folositoare postarea asta!Chiar asa este,dai 20 de lei pe o crema ieftina si care probabil te va tine 2 luni si in schimbi poti lua una mai scumpa si in acelasi timp mai buna si calculand pe luni ajungi si mai ok.si sa nu uitam,e vorba despre tenul nostru!:)
te pup

Doomies spunea...

Mi-a placut foarte mult postarea! Sunt deacord cu tot ce ai spus si cred ca este foarte important ca persoanele ca tine (experte in domeniul frumusetii :) ) sa atraga atentia la astfel de lucruri.
Mi se pare cat se poate de normal ca sanatatea si ingrijirea corpului sa primeze.
Intr-adevar, sunt si persoane care chiar nu isi permit, insa depinde foarte mult si de cum iti organizezi prioritatile.

Te pup si sper sa mai realizezi astfel de postari pe viitor.
Little D.

deedee spunea...

Anca, Strobe liquid lotion are acest pret pentru ca este un produs profesional (ca pret se incadreaza negresit intre cosmeticele normale si cele de lux)
Eu cred ca e un produs potrivit pentru anumite ocazii, nu pentru un uz zilnic si pe toata fata - nu este hopoalergenic, contine niste ingrediente care pot bloca porii.
Ii recunosc meritele ca un efect imediat pentru un machiaj profesional. Dar cosmeticele profesionale nu sunt intotdeauana cele mai potrivite pentru un uz zilnic. Acest lucru vreau sa il subliniez pentru ca am observat ca multe persoane confunda cele doua tipuri de produse.

Cat despre crema de zi care chiar iti face bine - tind sa ma documentez mai mult inainte despre ingrediente sa vad daca isi merita pretul si daca chiar imi ajuta tenul! Creme hidratante pentru piele normala cred ca sunt multe bune si la preturi accesibile. Cele anti-rid si nutritive automat au un pret mai mare.

Anca Buzea spunea...

@ deedee: eu folosesc Strobe Lotion zilnic, de peste 5 luni si nu am intalnit probleme pana acum, nu mi-a blocat porii, nu imi face fata sa straluceasca excesiv, ci dimpotriva, tenul arata extrem de bine lucru care se observa si in pozele postate pe blog. Strobe Cream este destinata persoanelor cu ten uscat, in timp ce Strobe Lotion poate fi folosita de persoanele cu ten normal, mixt sau gras.

Am updatat si postarea cu un raspuns din partea unui make-up artist M.A.C in care am mare incredere ;)

Admina spunea...

anca imi poti spune daca este ok sa folosesc aceasta crema daca nu folosesc fond de ten? ai ncercat sa o folosesti macar o zi fara sa aplici nimic altceva decat crema? si o ultima intrebare: O folosesti pe toata fata sau doar pe anumite zone ca si Zsuzsa? Te-am pupat

Anca Buzea spunea...

Admina, eu folosesc lotiunea pe intreaga fata pentru ca imi place felul in care lumineaza chipul.

Am folosit-o si fara a aplica fond de ten: la inceput particulele sidefate sunt evidente pe ten insa, dupa aproximativ jumatate de ora - in cazul meu - intra complet in piele si lasa tenul luminos. Exista posibilitatea ca, mergand in soare puternic, sa fii putin stralucitoare - aici conteaza foarte mult si tipul tau de ten, de excesul de sebum, de reactia la caldura etc.

Ela spunea...

In privinta fondului ten as investi o suma marisoara pentru ca am observat clar plususurile si minusurile cand vine vorba despre unul ieftin si unul mai scump.Nu spun ca tot ce este de firma este bun pentur ca ma vazut pe pielea mea ca nu este deloc asa insa in unele cazuri firma chiar face diferenta!
Totusi,vis-a-vis de crema,am folosit si folosesc in continuare diverse branduri dar cel mai multumita sunt de cremele naturale de la plafar.Si mai sunt si foarte accesibile ca pret.
Concluzia mea este ca trebuie sa iei ceva care sa se potriveasca tipului tau de piele si cerintelor tale personale.Scump,ieftin,ceva simplu sau sofisticat,tot ce cfonteaza este sa testezi,sa selectezi si sa cumperi numai in conformitate cu ceea ce ai observat la acele produse,nu sa cumperi ceva doar pentreu ca a luat si X sau Y sau pentru banuiesti tu ca fiind de la nu stiu ce firma este exceptional.Cumpatare si echilibru in toate!Numai noi trebuie sa cantarim bine si sa hotaram ce ne trebuie si de ce fel este...